Tânăr ucrainean ratacit in Munţii Maramureşului
Un tânăr cetăţean ucrainean, ratacit in apropierea vârfului Polonica din munţii Maramureş, la o altitudine de circa 1.900 m, a cerut asistenţă autorităţilor române.
„Acţiune în derulare a SPJ Salvamont Maramureş, în zona Vf. Polonica, jud. Maramureş pentru recuperarea şi evacuarea unui cetăţean ucrainean în vârstă de 20 ani care a sunat la 112, anunţând că este pe munte rătăcit,ud (probabil în uşoară hipotermie) şi are nevoie de ajutor”, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
„Colegii de la STS împreună cu cei din Dispeceratul ISU şi dispecerul Salvamont au reuşit într-un timp scurt să identifice poziţia tânărului şi în acest moment o echipa de salvatori montani împreună cu o echipa a Poliţiei de Frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei – Valea Vişeului se deplasează în zona menţionată pentru a-l recupera pe cetăţeanul ucrainean”, a mai adăugat Dan Benga.
Sursa : stirileprotv.ro
