|

Închisoare și amenzi pentru femeile din Iran care încalcă acest cod vestimentar

Parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege controversat care mărește pedepsele cu închisoarea și amenzile pentru femeile și fetele care încalcă un cod vestimentar strict, a raportat BBC.

Conform legii iraniene, bazată pe o interpretare a legii islamice Sharia, femeile și fetele aflate în perioada post-pubertate trebuie să-și acopere părul cu un hijab și să poarte haine lungi și largi, pentru a-și ascunde forma corpului. Inițial, cele care nu se conformau riscau pedepse cu închisoarea de la 10 zile la două luni sau amenzi de la 5.000 la 500.000 de riali (0,11 la 11,04 euro).

Miercuri, parlamentarii au votat 152-34 pentru adoptarea Legii privind portul de hijab, care prevede că persoanele prinse purtând îmbrăcăminte „nepotrivită” în locuri publice vor fi supuse unei amenzi de „gradul 4”. Potrivit codului penal, aceasta înseamnă o pedeapsă cu închisoare de la cinci la 10 ani și o amendă între 180 de milioane și 360 de milioane de riali (3.073 la 7.947 de euro).

Foto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images
Sursa : hotnews.ro

Publications similaires